Numele meu este Cimpoeș Ana Larisa și am 17 ani. Studiez
la Colegiul Național ”Petru Rareș” Beclean. Sunt mândră de școala noastră. Avem
niște profesori minunați, care țin la educația noastră și vor să vadă că orice
vis de-al nostru de-a ajunge departe se va îndeplini.
Sunt la profilul Filologie și pot spune că sunt foarte
mulțumită de alegerea făcută. Îmi place foarte mult să citesc, însă, să fiu
sinceră, cititul nu mi-a plăcut din copilărie. Poate nu am citit pe atunci o
carte pe placul meu (întotdeauna folosesc această scuză). Pasiunea pentru citit
mi-am dezvoltat-o când eram în clasa a VIII-a. Am început cu romanele pe care
le citesc orice adolescenți: cele cu vârcolaci și vampiri. Așa au ajuns să-mi
placă cărțile ficționale și cele fantastice. Îmi place tot ce ține de
supranatural, tot ce nu există cu adevărat în lumea noastră. Când citesc o
astfel de carte mă simt transpusă în lumea lor magică.
Îmi place foarte mult și muzica. De câțiva ani, am
dezvoltat o pasiune pentru cultura asiatică. Îmi place tot ce ține de China,
Japonia și Coreea de Sud: de la modul în care se îmbrăcau la începutul
timpurilor până la muzica tradițională, dar și cea din zilele noastre. În timp
ce îmi fac temele, obișnuiesc să ascult muzică tradițională chinezească... E
foarte relaxantă. Cât despre muzica din zilele noatre, îmi place cea din Coreea
de Sud. Acea țară e plină de oameni talentați și foarte muncitori, încă de la
vârste fragede.
Pe lângă citit și muzică, ador să desenez. Desenez încă
de când mă știu. Desenez aproape orice. Mă inspir din lucrurile pe care le văd
în viața de zi cu zi, dar cel mai mult îmi place să-i desenez pe artiștii mei
preferați și personajele din desenele japoneze.
Participare în proiectul „European Parliament Ambassador
Schools” este o experiență unică... este o cale de a afla mai multe lucruri
despre Uniunea Europeană, din care face parte și țara noastră. Pe durata
acestui proiect, am participat la multe activități educative și am avut oportunitatea
să cunosc persoane noi, cu care am legat prietenii.
No comments:
Post a Comment