Numele meu
este Forrai Diana. Am 16 ani și sunt în clasa a IX-a la Colegiul Național
“Petru Rareș”. Studiez aici din clasa a V-a și mă mândresc cu asta. Este primul
an în care particip la un proiect extrașcolar și asta mă încântă. Sunt o fire
timidă, dar, cu toate acestea, îmi place să întâlnesc oameni care sunt
pasionați de ceea ce fac. Astfel de oameni am întâlnit in proiectul nostru
EPAS. Colegii mei de echipă sunt extraordinari și foarte drăguți. Am prins drag
de ei încă de la prima vedere.
Deși sunt o
fire prietenoasă, mereu mi-a plăcut să petrec mai mult timp cu familia mea.
Familia mea este formată din 4 membri, printre care mă număr și eu. Părinții
mei m-au susținut, mă susțin și o vor face mereu. Cât despre fratele meu, nu am
cuvinte să-l descriu. Ma mândresc cu el de fiecare data când prind ocazia. Este
student la medicină în Cluj, dar nu obosește niciodată să mă ajute, mai ales
atunci când dau de greu. Este întotdeauna alături de mine, mă sprijină și mă
încurajează. Îmi place să călătoresc, să vizitez diverse orașe, dar și să
pătrund în lumea cărților. Îmi place să văd cum își exprimă ceilalți opinia
despre diverse teme și situații. De-asta am făcut ca cititul sa devină cea mai
mare pasiune a mea. Citesc tot felul de cărți, dar mă atrag, de cele mai multe
ori, romanele de dragoste (cred că e ceva tipic fetelor). Spuneam că-mi place
să călătoresc. O fac foarte des. Vizitez orașe care, în scurt timp, devin speciale
pentru mine. În călătoriile mele, întâlnesc felurite persoane - de la care
învăț lucruri noi și care mă motivează. Îmi plac locurile liniștite, pierdute în
natură, deoarece îmi găsesc inspirația și liniștea interioară. Dar cu toate
acestea, de fiecare dată aleg orașele aglomerate, deși am crescut într-un
orășel. Vreau să trăiesc cu-adevărat… Să văd cum prinde viață mediul în care
trăiesc.
No comments:
Post a Comment