Wednesday, September 5, 2018

Bogdan Szasz, ambasadorul-junior EPAS - la Școala de vară „Tinerii și democrația”


Un elev din Beclean, la Școala de vară „Tinerii și democrația”

Dezvoltarea abilităților de comunicare și creșterea nivelului de conștientizare privind importanța participării active la viața democratică a Uniunii Europene au fost principalele beneficii ale participanților la Școala de vară „Tinerii și democrația”. Evenimentul a fost organizat de Centrele Europe Direct Bistrița, Argeș, București și Maramureș, la Băile Herculane, județul Caraș-Severin, în perioada 28 – 31 august 2018.
La finalul lunii mai, Comisia Europeană a publicat propunerea Noii Strategii Europene pentru Tineret care va intra în vigoare anul viitor și va fi valabilă până în anul 2027. Scopul acesteia este de a oferi tinerilor o voce mai puternică și de a îi încuraja să se implice în crearea de politici de tineret la nivel european, prin dezvoltarea de programe și proiecte  orientate pe următoarele arii de acțiune: IMPLICARE – Încurajarea participarii tinerilor la viața democratică și civică; CONECTARE – Conectarea tinerilor din interiorul și din afara Uniunii Europene pentru a stimula implicarea prin voluntariat, mobilități de învățare și solidaritate; CAPACITARE – sprijinirea și responsabilizarea tinerilor prin creșterea calității, inovației și recunoașterii activității de tineret.
Răspunzând acestor nevoi, Centrul Europe Direct Bistrița, alături de Centrele Europe Direct din Argeș, București și Maramureș, a organizat, în perioada 28-31 august 2018, la Băile Herculane, Școala de vară „Tinerii și democrația”. Contribuind la creșterea nivelului de conștientizare în rândul tinerilor cu privire la importanța participării civice și la dezvoltarea în rândul acestora a competențelor necesare pentru participarea la procesul democratic european, activitățile propuse au fost deosebit de apreciate de participanți.
Ediția din acest an a adus împreună 27 de tineri din București și județele Argeș, Bistrița-Năsăud și Maramureș, care au avut oportunitatea de învăța mai multe despre importanța implicării active în viața democratică, de a își dezvolta abilitățile de comunicare, în special prin intermediul mijloacelor digitale și a tehnicilor moderne de „storytelling”, și de a socializa cu tineri din alte regiuni ale țării.
Din județul Bistrița-Năsăud au participat 8 liceeni, voluntari și câștigători ai concursurilor organizate de Centrul Europe Direct Bistrița în acest an: Florina Brați – Liceul de Muzică „Tudor Jarda” Bistrița; Paula Bosi – Colegiul Național „Liviu Rebreanu” Bistrița; Elena Câmpan – Colegiul Național „Liviu Rebreanu” Bistrița; Ionela Horoba – Liceul Tehnologic de Servicii Bistrița; Anda Mariana Pop – Colegiul Tehnic „Infoel” Bistrița; Bogdan Szasz (în fotografia principală, primul din stânga) – Colegiul Național „Petru Rareș” Beclean; Dorian Szekeres – Colegiul Național „Andrei Mureșanu” Bistrița; și Anton Tricolici – Liceul de Arte „Corneliu Baba” Bistrița.

No comments:

Post a Comment

CALENDARUL de administrare a evaluărilor naționale de la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a în anul școlar 2024—2025

CALENDARUL de administrare a evaluărilor naționale de la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a în anul școlar 2024—2025: 1. Evaluarea re...