Thursday, April 30, 2020

Eseu înscris în competiția „Solidaritatea cetățenilor Uniunii Europene privind COVID-19”, Kerekes Roberta

Solidaritatea cetăţenilor Uniunii Europene privind Covid-19!


Kerecheş Roberta, ambasador-junior #epascnpr
clasa a XI-a I, Colegiul Naţional Petru Rareş Beclean

Pandemia de COVID-19 a afectat toate statele, însă unele dintre ele sunt lovite mai puternic decât altele.  Criza provocată de COVID -19 reprezintă o provocare globală care necesită soluții globale.
Josep Borrell, Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate a precizat: “Solidartitatea internațională nu înseamnă numai să rămânem fideli valorilor noastre, înseamnă și să ne asigurăm că vom câștiga împreună lupta împotriva virusului. Virusul nu va fi învins până când nu va fi învins pretutindeni. O pandemie poate fi soluționată numai la nivel mondial, printr-o acțiune unită, rapidă și decisivă.„
Confruntându-ne cu o situație de urgență nemaiîntâlnită se impune o lecție de solidaritate, care reprezintă una dintre valorile esențiale ale umanității. Este nevoie de o solidaritate internațională, deoarece cum afirma Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Lein; „ Virusul nu cunoaște graniție”.
Pentru a combate pandemia de coronavirus sunt necesare acțiuni comune la nivel mondial, dar este nevoie de implicarea tuturor: cetățeni, corporații, fundații, guverne și alte organizații.
Dând dovadă de solidaritate, în paralel cu gestionarea consecințelor crizei pe plan intern, statele membre UE și-au venit în ajutor unul celuilalt, oferind sprijin acolo unde era cel mai nevoie. Printre exemplele de eforturi depuse în spiritul solidarității europene se numără şi solidaritatea europeană în ceea ce privește tratarea pacienților. Pandemia de COVID-19 pune la încercare sistemele de sănătate și personalul medical pe întreg teritoriul UE. Acest lucru nu a împiedicat statele membre să își ofere ajutorul unele altora și să pună în comun resursele de care dispun. Germania, Polonia și România au trimis echipe de medici pentru a ajuta la tratarea pacienților din spitalele din nordul și sudul Italiei. Austria, Belgia, Germania și Luxemburgul și-au pus unitățile de terapie intensivă la dispoziția pacienților olandezi, francezi și italieni aflați în stare critică. Luxemburgul și Germania trimit ambulanțe aeriene, piloți și personal specializat pentru a ajuta Italia, Franța și Ţările de Jos în lupta lor pentru salvarea de vieți.
Solidaritatea europeană s-a manifestat şi în ceea ce privește punerea în comun de echipamente medicale. Pe lângă ajutorul deosebit de prețios care a fost direcționat către epicentrele crizei, țările UE s-au ajutat reciproc și în alte moduri. Austria, Danemarca, Cehia, Franța, Polonia au trimis Italiei fie măști medicale, fie ventilatoare pulmonare, costume de protecție, dezinfectant sau articole de îmbrăcăminte medicală specializată.
Solidaritatea europeana s-a observat şi în ceea ce privește aducerea acasă a cetățenilor UE. Statele member ale UE au acționat împreună pentu a le oferi cetățenilor UE din țări terțe sprijin consular și posibilitatea repatrierii. Până la jumătatea lunii aprilie 2020 mai mult de 650.000 europeni aflați în străinătate au beneficiat de efortul de repatriere coordonat cu sprijinul UE și aproape jumătate de milion de cetățeni au fost aduși acasă, eforturile continuând pentru ca și mai mulți europeni să beneficieze de aceasta și și să fie repatriați.
Eforturile nu sunt doar la nivelul statelor membre UE, ele există atât la nivel individual, de grup, companii, care au înțeles că implicarea socială este ceea ce contează cel mai mult acum și au decis să susțină eforturile de combatere a crizei declanșată de coronavirus.
Pandemia cu COVID-19 ne demonstrează că fiecare dintre noi poate juca un rol în oprirea răspândirii bolii. Dăm dovadă de solidaritate dacă respectăm cerințele, recomandările și obligațiile, dacă ținem cont de măsurile recomandate pentru combaterea răspândirii cu COVID-19. Există inițiative de voluntariat, inițiative private prin care taximetriștii își pun la dispoziție autoturismele pentru voluntari, care au decis să ajute persoanele nevoiașe cu achiziția de produse. Există companii care au decis să susțină eforturile de combatere a crizei declanșată de coronavirus.
Responsabilitatea și solidaritatea sunt singurele arme pe care le avem în combaterea pandemiei de COVID-19. Este nevoie de responsabilitate față de noi înșine, față de semenii noștri, fie prieteni, apropiați, rude, persoane vârstnice, persoane vulnerabile, personal medical, micii producători și micii întreprinzători care sunt greu încercați acum. În egală măsură este nevoie să fim solidari în aceste momente în care panica și îngrijorarea duc la decizii greșite. Panica uneori poate fi mai periculoasă decât epidemia în sine și poate genera mult haos. Dacă întâmpinăm ziua de mâine cu o nouă teamă devenim vulnerabili la ce ni se întâmplă în prezentul imediat. Dacă ne propunem un țel și ne străduim să facem un pas oricât de mic în direcția lui, veștile proaste sau stările neplăcute ne vor afecta mai puțin. Este important să nu abandonăm și să nu renunțăm la planurile și proiectele pe care le-am avut înaintea situației de criză.
De asemenea, este important să nu facem pentru noi ceea ce ne vine să facem, adică, să nu cumpărăm cantități foarte mari de alimente deoarece și alții au nevoie. Individualismul consumerist ne poate distruge pe toți, însă solidaritatea ne poate salva. A avea grijă de celălalt e cea mai profundă solidaritate. Ea face diferența dintre un grup coeziv și o adunătură de oameni.

Ca orice criză și asta va trece. Depinde doar de noi cum vom trece peste ea. Să fim uniți! Să fim solidari!

Eseu înscris în competiția „Solidaritatea cetățenilor Uniunii Europene privind COVID-19”, organizată de Centrul Europe Direct Bistrița: http://www.europedirectbistrita.ro/concurs-eseuri/

No comments:

Post a Comment

CALENDARUL de administrare a evaluărilor naționale de la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a în anul școlar 2024—2025

CALENDARUL de administrare a evaluărilor naționale de la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a în anul școlar 2024—2025: 1. Evaluarea re...