Monday, May 7, 2018

Ambasadorii #epascnpr se prezintă: Ioana Iuga

Numele meu este Iuga Ioana. Am 15 ani și sunt în clasa a IX-a la Colegiul Național „Petru Rareș”. Studiez aici din clasa a V-a și ma mândresc cu asta. Sunt o persoană prietenoasă și înțelegătoare. Ma integrez repede și îmi place să descopăr persoane noi. Sunt pasionată de fotografie. Practic acest hobby din copilărie, datorită familiei mele, care este un exemplu pentru mine. Am participat la diverse concursuri de fotografie. Anul acesta am reușit o performanță la cel mai mare concurs de arte pentru liceeni, „LicArt”, ajungând în finală. A fost o experiență de neuitat. De la o vârstă foarte fragedă, am avut contact cu pictura. De-atunci, aceasta a devenit una din pasiunile mele. Îmi place pictura abstractă și contemporană. Pictorul meu preferat este Van Gogh, deoarece are un stil aparte și a avut o viață interesantă.
Pasiunea mea pentru artă se datorează tatălui meu, care este pictor și, ocazional, fotograf. Faptul că particip la acest program extrașcolar, E.P.A.S., este o plăcere și o bucurie pentru mine, deoarece, aici, am parte de oameni pasionați, înțelegători și dedicați în ceea ce fac. Este un privilegiu sa fiu ambasador-junior și să capturez cele mai importante evenimente din programul nostru.




C.N.P.R.#15, ziua 15, Marți, 8 mai 2018 - ultimul cod

Codul zilei: 872121
Link: https://join.quizizz.com/
Atenție: puteți completa ultimul chestionar până mâine, la ora 10.30 a.m.

Mult succes!

Sunday, May 6, 2018

Ambasadorii #epascnpr se prezintă: Diana Forrai


Numele meu este Forrai Diana. Am 16 ani și sunt în clasa a IX-a la Colegiul Național “Petru Rareș”. Studiez aici din clasa a V-a și mă mândresc cu asta. Este primul an în care particip la un proiect extrașcolar și asta mă încântă. Sunt o fire timidă, dar, cu toate acestea, îmi place să întâlnesc oameni care sunt pasionați de ceea ce fac. Astfel de oameni am întâlnit in proiectul nostru EPAS. Colegii mei de echipă sunt extraordinari și foarte drăguți. Am prins drag de ei încă de la prima vedere.
Deși sunt o fire prietenoasă, mereu mi-a plăcut să petrec mai mult timp cu familia mea. Familia mea este formată din 4 membri, printre care mă număr și eu. Părinții mei m-au susținut, mă susțin și o vor face mereu. Cât despre fratele meu, nu am cuvinte să-l descriu. Ma mândresc cu el de fiecare data când prind ocazia. Este student la medicină în Cluj, dar nu obosește niciodată să mă ajute, mai ales atunci când dau de greu. Este întotdeauna alături de mine, mă sprijină și mă încurajează. Îmi place să călătoresc, să vizitez diverse orașe, dar și să pătrund în lumea cărților. Îmi place să văd cum își exprimă ceilalți opinia despre diverse teme și situații. De-asta am făcut ca cititul sa devină cea mai mare pasiune a mea. Citesc tot felul de cărți, dar mă atrag, de cele mai multe ori, romanele de dragoste (cred că e ceva tipic fetelor). Spuneam că-mi place să călătoresc. O fac foarte des. Vizitez orașe care, în scurt timp, devin speciale pentru mine. În călătoriile mele, întâlnesc felurite persoane - de la care învăț lucruri noi și care mă motivează. Îmi plac locurile liniștite, pierdute în natură, deoarece îmi găsesc inspirația și liniștea interioară. Dar cu toate acestea, de fiecare dată aleg orașele aglomerate, deși am crescut într-un orășel. Vreau să trăiesc cu-adevărat… Să văd cum prinde viață mediul în care trăiesc.

















C.N.P.R.#15, ziua 14, Luni, 7 mai 2018

Codul zilei: 864860
https://join.quizizz.com/

Saturday, May 5, 2018

C.N.P.R.#15, ziua 13, Duminică, 6 mai 2018

Competiția continuă: 15 provocări – E.P.A.S.-C.N.P.R.  (Duminică: 6 mai 2018)
Codul zilei: 251829

Mult succes!

Ambasadorii #epascnpr se prezintă: Papiu Cristian

       Numele meu este Papiu Cristian și sunt elev al Colegiului Național “ Petru Rareș ” Beclean. Am 16 ani și sunt în clasa a IX-a Informatică, un profil de la elevii căruia se așteaptă multe și încerc mereu să mă ridic la nivelul cerințelor sau chiar peste el. Până la urmă, fiecare persoană are propriile idealuri în viață, aceste idealuri sau vise reprezintă modul cum vrei să îți trăiești  viața. Am și eu astfel de vise, de la visul de a ajunge informatician până la visul de a ajunge pe Old Trafford, unde să mă pot bucura de un meci de fotbal al echipei mele favorite, Manchester United. Totul se rezumă la faptul de a fi creativ, trebuie mereu să credem în visurile noastre și să muncim pentru ele.
        Sunt o persoană prietenoasă, mereu pozitiv și dornic să ajut, astfel, îmi fac ușor prieteni noi atunci când călătoresc dar și în general. Acest lucru îmi aduce uneori și beneficii având în vedere faptul că mereu cunosc lume nouă, încep să cunosc și tradițiile unui loc  sau poate chiar câteva cuvinte dintr-o limbă nouă. În același timp, îmi place și să călătoresc, să văd  lume nouă. În fiecare vară, eu și familia mea călătorim în anumite locuri, acest lucru fiind unul benefic atât pentru relația dintre noi, cât și pentru relaxare.
      Cu toate acestea, vara nu este anotimpul meu preferat, acesta fiind iarna. Ce poate fi mai plăcut decât să stai la bunici în casă, în fața sobei iar afară să ningă? De asemenea, iarna este și Crăciunul, sărbătoare care pentru mine înseamnă foarte mult și din punct de vedere sentimental, dar și religios. În fiecare iarnă îmi amintesc de momentele când eram mic și mergeam cu copiii din satul bunicilor la colindat iar fiecare casă ne primea cu drag - noi abia așteptând să intrăm la căldură și să scăpăm de gerul de afară.  Acesta sărbătoare înseamnă pentru mine ceva magic, o sărbătoare care unește oamenii.
      Îmi place și să mă joc jocuri video. Am petrecut multe ore în lumea virtuală, însă nu îmi pare rău după ele. În opinia mea, jocurile video pot ascunde povești fascinante în spatele lor, iar jocurile au chiar ceva în plus, oferindu-le jucătorilor posibilitatea de a experimenta diverse situații și emoții. Pasionații de literatură, în general, nu au altceva de făcut decât să își privească personajul luând decizii, în timp ce jocurile îți permit să te implici activ în aceste decizii. De exemplu, în jocul Spec Ops, jucătorul este pus în fața deciziei morale de a folosi arme chimice împotriva inamicului. Una dintre consecințele acestei decizii este faptul că va face și victime colaterale inocente. Astfel, jucătorul este forțat să asiste la rezultatele propriilor acțiuni. Multe studii indică faptul că jocurile video s-au dovedit benefice din punct de vedere academic. Ajută la dezvoltarea competențelor lingvistice matematice. În plus, multe sunt inspirate din istorie, geografie, politică etc. Contribuie la cultura  generală, voluntar sau involuntar.
       Faptul că sunt un ambasador junior E.P.A.S. înseamnă pentru mine foarte mult. Mereu încerc să mă implic cât de mult pot în toate activitățile și să ies în evidență. Faptul că sunt și dintre cei mai mici dintre ambasadorii  juniori, având în vedere  că sunt doar în clasa a IX-a, mă motivează  să muncesc  cât de mult pot pentru proiect  și să ajut mereu cu cât mai mult. Acest proiect mi-a adus însă și beneficii, unul dintre acestea fiindcă faptul că am putut să socializez cu un reprezentant Microsoft,  prin Skype,  chiar de la mine de acasă.






Statistica primelor 10 zile


Ziua
Data
Număr participanți
Codul zilei
1
Marți, 24 aprilie 2018
639
Codul zilei îl obțineți în fiecare zi de pe blogul proiectului:
2
Miercuri, 25 aprilie 2018
423
3
Joi, 26 aprilie 2018
753
4
Vineri, 27 aprilie 2018
168
5
Sâmbătă, 28 aprilie 2018
56
6
Duminică, 29 aprilie 2018
38
7
Luni, 30 aprilie 2018
34
8
Marți, 1 mai 2018
38
9
Miercuri, 2 mai 2018
104
10
Joi, 3 mai 2018
 121



Cele mai bune rezultate obținute în fiecare zi:


Ziua 3:


#epascnpr

 #epascnpr