Saturday, May 9, 2020

La mulți ani, Europa!
Ambasadorii - juniori #epascnpr și echipa Erasmus+ EUtourism de la Colegiul Național „Petru Rareș" Beclean îți urează LA MULȚI ANI !


La mulți ani, Europa!

La mulți ani, Europa!


Ambasadorii - juniori #epascnpr de la Colegiul Național „Petru Rareș" Beclean îți urează LA MULȚI ANI !

#EPAmbasadorSchools #EuropeniImpotrivaCOVID19 #happybirthdayEurope

Friday, May 8, 2020

La mulți ani, Europa!

La mulți ani, Europa! Ambasadorii - juniori #epascnpr de la Colegiul Național „Petru Rareș" Beclean îți urează La mulți ani! #EPAmbasadorSchools #EuropeniImpotrivaCOVID19 #happybirthdayEurope 

Eseu înscris în competiția „Solidaritatea cetățenilor Uniunii Europene privind COVID-19”, Anda Sfechiș

          Solidaritatea cetățenilor Uniunii Europene privind Covid-19

Sfechiş Anda, ambasador-junior #epascnpr
Colegiul Naţional Petru Rareş, Beclean

Auzim cu toții în această perioadă fără precedent cât de dificil este să privim situația cu optimism și cu încredere. Încredere în ce concept? Cum putem să ne clădim certitudini din iluzii și speranțe deșarte? Nu avem, realistic vorbind, vreo siguranță că totul va reveni la normal, că vom fi, din nou, privilegiați să participăm la acțiuni care implică interacțiuni interumane. Dar, cu toate acestea, schimbarea poate exista și se poate concretiza prin solidaritate. Prin comuniunea de la distanță, prin grija reciprocă. Pare a fi un paradox, însă e mai mult decât atât. Solidaritatea și solitaritatea sunt, în aceste vremuri, esențiale – și, mai mult, coexistă.
Personal, am fost dintotdeauna o persoană care preferă timpul petrecut cu mine însămi, liniștea interioară care se înfiripă în clipele pe care mi le acord pentru a medita, a citi și a mă cunoaște mai mult, spiritual vorbind. Probabil în aceasta constă și profunzimea vieții, esența ei. Suntem mai mult decât un moment, mai mult decât o clipă de bucurie sau de disperare. Cu toate acestea, adesea reținem doar acele frânturi din experiențele care ne-au ajutat să evoluăm. Și am spune, probabil,  că acum nu mai e vorba de vreo evoluție, că ne aflăm la marginea unei prăpăstii, definiți de eșec și neșansă, că involuăm zilnic și că ne umplem de ciclicități nesfârșite. Poate pentru că acum, mulți dintre cei care suntem mai norocoși și nu am fost afectați direct de situație, suntem obligați să petrecem timp cu propria persoană, fapt care poate deveni înfiorător. Motivul este, aș tinde să cred, teama de autocunoaștere, teama de a ne a contopi cu eul nostru și de a-l descoperi mai bine, mai în esență. Este, aparent, extrem de ușor să legăm relații și sentimente cu ceilalți, să le oferim lor o parte din noi. Le arătăm fațete ale noastre, schițe neterminate pe care le mulăm după propriile lor personalități din frica de a nu fi apreciați așa cum suntem, de fapt, în speranța că așa nu vom mai suferi de singurătate. Acum, așadar, trăim clipe tragice pentru toate măștile noastre sociale, momente în care întâmpinăm imposibilitatea de a ne mai ascunde de noi. Singura soluție pertinentă pentru a nu da în disperare și anxietăți nedorite ar fi, continui să cred, să acceptăm ipoteza și să ne conformăm. Ce poate fi atât de rău în a ne cufunda în noi? Poate, psihic, ne-ar fi mai de ajutor să ne percepem pe noi înșine ca fiind o cu totul altă persoană, ca să simplificăm procesul. Să ne tratăm ca pe un necunoscut, ca pe un om care a apărut involuntar în viețile noastre și care nu mai vrea să plece.
Îi putem citi zilnic acestei entități necunoscute, pentru a-i oferi din informațiile noastre. Ne putem uita alături de ea la un film bun, la acel film pe care-l revezi, ori de câte ori ai ocazia, cu oamenii cei mai dragi din viața ta. O putem ajuta să să-și găsească stilul vestimentar, să se definească, fizic, într-un mod original și reprezentativ. Ne putem purta cu ea ca și cu un copil mic, în fașă, care începe să cunoască lumea prin prisma mâncării, una dintre cele mai frumoase părți ale vieții. Îi putem pune la discreție cele mai bune gustări și preparate. E mică, neînsemnată, trebuie să ne purtăm cu ea cum se cuvine. O putem duce în locul nostru preferat din fața casei sau a blocului, lângă acel copac bătrân sub care am trăit primele clipe cu cele mai dragi persoane, lângă acea grădină înflorită pe care mama ta o îngrijește zilnic, în speranța că va crește, cândva, o floare. Vei spune, totuși, că ea nu se compară cu cel mai bun prieten de care ți-e atât de dor sau cu amica ta din copilărie, așa că alegi să le ceri și lor părerea despre ea, vrei o confirmare a ceea ce crezi. Vă întâlniți cu toții într-o video-conferință, le-o descrii cu exactitate și le explici cât de mult aștepți să-i revezi și s-o poți înlocui. Dar, totuși, ții prea mult la ei pentru a lăsa posibilitatea răspândirii virusului să-i afecteze în vreun fel, sunt obiectele tale de preț la care nu poți renunța. Așadar, îți petreci timpul cu această nouă persoană apărută ca prin minune și, după aproape 2 luni de interacțiune zilnică, ajungi să o accepți, să o iubești chiar, să o consideri un salvator într-o perioadă dominată de supărări și tristeți. A devenit această nouă adicție a ta, entitatea alături de care cânți zilnic, alături de care scrii poeme când ești tristă și pictezi în fiecare seară plină de inspirație. Cu amicii tăi continui să vorbești zilnic la telefon, să te asiguri că sunt bine, sănătoși, și vă promiteți revederea cât de curând. Totuși, realizezi că solidaritatea înseamnă acum solitaritate, singurătate, comuniune cu această nouă persoană descoperită și te conformezi.

N-ai fi crezut, vreodată, că vei găsi atâta bucurie în lipsa interacțiunii excesive cu orice ființă umană, însă te-ai regăsit, ți-ai cunoscut eul și continui, zilnic, să-l concretizezi prin propriile-ți acțiuni. Pe oamenii cei mai dragi îi suni mereu și te asiguri că sunt sănătoși. Căci despre asta e lupta împotriva noului Coronavirus -  despre o grijă dincolo de palpabil și de concret, despre siguranță și iubire reală, bazată pe distanțare și regăsire. 


Eseu înscris în competiția „Solidaritatea cetățenilor Uniunii Europene privind COVID-19”, organizată de Centrul Europe Direct Bistrița: http://www.europedirectbistrita.ro/concurs-eseuri/

Thursday, May 7, 2020

Eseu înscris în competiția „Solidaritatea cetățenilor Uniunii Europene privind COVID-19”, Cîmpean Imola

Eseu - Solidaritatea cetățenilor Uniunii Europene privind Covid-19

Cîmpean Imola, ambasador-junior #epascnpr
Colegiul Naţional Petru Rareş Beclean

Solidaritatea este sentimentul care îi determină pe oameni să vrea să se ajute reciproc. Este foarte important ca oamenii să fie solidari, mai ales în momente ca acestea, când toată lumea are nevoie de ajutor și susținere din partea celorlalți. Acum, în vremea când toată lumea se confruntă cu Covid-19, trebuie să avem grijă să nu devenim egoiști. De fapt, în loc să avem grijă numai de noi, ar trebui să îi ajutăm pe cei din jur.
Trebuie să fim conștienți de faptul că fără să ne ajutăm, nu vom reuși să trecem cu ușurință peste această periodă, astfel trebuie să îi ajutăm pe cei pe care putem, fără măcar să ne așteptăm să fim ajutați și noi. Dacă ajutăm numai ca să fim și noi ajutați, atunci acest tip de gândire nu are mai nimic de-a face cu altruismul. Reciprocitatea este un alt motiv important care-i face pe oameni să ofere ajutor. Acest principiu ne face să nu ne mai gândim prea mult la ajutorul pe care îl putem oferi, sau la recompensele pe care le-am putea primi dacă am face fapte bune. Există riscul creării de dependenţă – dependenţa celui care primeşte sprijin de cel care-l oferă. Pe termen lung, persoanele care primesc ajutor nu-şi mai iau soarta în propriile mâini, sunt slăbite, în loc să se simtă mai în forţă.
Pandemia Covid-19 afectează toată lumea, iar statele membre și UE sunt hotărâte să o combată împreună. Acest sprijin nu ia doar forma unor donații de echipamente medicale esențiale, cum ar fi măștile și ventilatoarele. Însă unele dintre acestea sunt lovite mai puternic decât celelalte. Italia și Spania, două dintre focarele inițiale ale epidemiei, au fost grav afectate de criza provocată de Covid-19.
În același timp, în conformitate cu tratatele UE, statele membre sunt responsabile de adoptarea la nivel național a măsurilor de răspuns la epidemia de Covid-19, în special în ceea ce privește sistemele de sănătate naționale, repatrierea cetățenilor sau restricțiile impuse vieții publice.
Dând dovadă de solidaritate, în paralel cu gestionarea consecințelor crizei pe plan intern, statele membre și-au venit în ajutor unul celuilalt, oferind sprijin acolo unde era cel mai mult nevoie. Ele au furnizat servicii, personal specializat și echipamente medicale. Colaborând între ele, acestea au reușit să repatrieze aproape jumătate de milion de europeni care erau blocați în străinătate până la jumătatea lunii aprilie 2020.
Pandemia de Covid-19 pune la încercare sistemele de sănătate și personalul medical pe întreg teritoriul UE. Acest lucru nu a împiedicat însă statele membre să își ofere ajutorul unele altora și să pună în comun resursele de care dispun. De exemplu, Germania, Polonia și România au trimis echipe de medici pentru a ajuta la tratarea pacienților din spitalele din nordul și sudul Italiei iar Austria, Belgia, Germania și Luxemburgul și-au pus unitățile de terapie intensivă la dispoziția pacienților olandezi, francezi și italieni aflați în stare critică. Luxemburgul și Germania au trimis ambulanțe aeriene, piloți și personal specializat pentru a ajuta Italia, Franța și Țările de Jos în lupta lor pentru salvarea de vieți. Germania a trimis Italiei 5 tone de echipamente (ventilatoare pulmonare, măști, costume de protecție). Franța a trimis Italiei 1 milion de măști, 20 000 de costume de protecție și 2 400 de articole de îmbrăcăminte medicală specializată. În Grecia, 500 de unități medicale mobile cofinanțate de UE vor fi în curând operaționale și vor fi în măsură să testeze cetățenii în casele acestora. O întreprindere letonă a pus la dispoziție online prototipul său de echipament de protecție a feței 3D, acesta putând fi descărcat și utilizat de oricine. Polonia a trimis Italiei 20 000 de litri de dezinfectant. Austria a trimis Italiei 1,5 milioane de măști medicale. Danemarca a trimis Italiei ventilatoare pulmonare și echipamente pentru spitale de campanie. Cehia a trimis Italiei și Spaniei 20 000 de costume de protecție. O întreprindere cehă le-a transmis celorlalte state membre date cu privire la realizarea de echipamente de protecție a feței cu ajutorul unor imprimante 3D. UE finanțează cercetarea în domeniul tratamentului și vaccinului, organizează achiziții comune de echipamente esențiale, pune la dispoziția țărilor UE 37 de miliarde de euro pentru combaterea virusului și ia și alte măsuri pentru a trece cu ușurință peste această perioadă.
Toate acestea sunt numai unele dintre lucrurile ce arată solidaritatea statelor. Prin aceste activități, toate țările au fost ajutate enorm de mult. Dar, pe lângă acestea, sunt niște lucruri simple pe care le putem face chiar noi, ca să contribuim la ajutarea celor care au nevoie.  Este necesar un efort colectiv pentru a depăși această situație cu un număr cât mai mic de îmbolnăviri.
Astfel, trebuie să ținem cont de recomandările medicilor să ne spălăm des pe mâini, să nu ieșim din casă numai dacă este necesar, să nu avem contact direct cu oamenii și încă multe altele care ne ajută să avem grijă de noi. Noi toți trebuie să fim conștienți că întreaga lume este afectată de acest virus și că trebuie să fim uniți. Avem foarte mare noroc cu internetul și rețelele de socializare, care acum sunt mai de folos ca niciodată. Prin intermediul lor putem să comunicăm cu cei dragi chiar dacă nu putem să îi vedem față în față. Nu trebuie să fim triști, ci din contră, să încercăm să învățăm ceva din această experiență, chiar dacă nu este foarte fericită. În timpul pe care îl petrecem izolați la domiciliu putem să facem lucrurile pe care visam să le facem deja de multă vreme și n-am avut timp. Trebuie numai să avem grijă de noi și de familia noastră, încercând să ajutăm cât mai mulți oameni.
Persoanele în vârstă și cele cu boli prezintă un risc mai ridicat la îmbolnăvirea cu COVID-19. Astfel, e important ca aceștia să aibă grijă de ei și să nu iasă des din casă. În cazul acesta putem să ajutăm și noi! Dacă avem vecini în vârstă putem să le facem noi cumpărăturile, astfel încât să nu mai fie nevoiți să iasă din casă. Cumpărăturile ar putea fi lăsate în fața ușii lor, fără să avem contact direct cu ei. Dacă ar face mai multă lume acest lucru, atunci ar fi mult mai puțini oameni pe afară, ceea ce ar ajuta ca virusul să nu se mai răspândească așa de repede.  

Cred că cel mai important e să nu ne fie frică, să avem grijă unii de alții și să încercăm să fim fericiți și uniți, astfel încât să trecem peste această perioadă repede și să rămânem cu niște lecții importante învățate după această pandemie.


Eseu înscris în competiția „Solidaritatea cetățenilor Uniunii Europene privind COVID-19”, organizată de Centrul Europe Direct Bistrița: http://www.europedirectbistrita.ro/concurs-eseuri/

Wednesday, May 6, 2020

Eseu înscris în competiția „Solidaritatea cetățenilor Uniunii Europene privind COVID-19”, Ioana Florean

Solidaritatea cetățenilor Uniunii Europene privind Covid-19

Ioana Florean, ambasador-junior #epascnpr
clasa a XI-a, Colegiul Naţional Petru Rares Beclean

Pandemia de Covid-19 a afectat toate statele membre ale UE, însă unele dintre acestea sunt lovite mai puternic decât celelalte. Italia și Spania, două dintre focarele inițiale ale epidemiei, au fost grav afectate de criza provocată de Covid-19. Pandemia de Covid-19 pune la încercare sistemele de sănătate și personalul medical pe întreg teritoriul UE. Acest lucru nu a împiedicat însă statele membre să își ofere ajutorul unele altora și să pună în comun resursele de care dispun.
Toate statele UE participă, indiferent de dimensiunile lor. În timp ce Franța a donat măști și Germania a livrat echipamente medicale către Italia, Luxemburgul a preluat pacienți aflați la terapie intensivă în Franța, iar Republica Cehă a donat costume de protecție către Italia și Spania.

 De asemenea, țările pun în comun resurse pentru a-i aduce înapoi acasă pe europenii aflați în străinătate. De la începutul epidemiei, mii de cetățeni europeni au fost aduși înapoi. Un pasager din trei nu este din țara UE care organizează zborul. Sunt organizate în continuare multe zboruri, iar multe locuri sunt puse la dispoziția altor resortisanți ai UE.


Eseu înscris în competiția „Solidaritatea cetățenilor Uniunii Europene privind COVID-19”, organizată de Centrul Europe Direct Bistrița: http://www.europedirectbistrita.ro/concurs-eseuri/

Tuesday, May 5, 2020

Eseu înscris în competiția „Solidaritatea cetățenilor Uniunii Europene privind COVID-19”, Diana Forrai

Solidaritatea cetățenilor Uniunii Europene privind Covid-19

Forrai Diana, ambasador-junior #epascnpr
clasa a XI-a, Colegiul Naţional Petru Rareş Beclean

       Ce înseamnă să fii solidar? Să fii solidar înseamnă să răspunzi în egală măsură împreună cu mai multe persoane la un interes comun. Iar aceasta trebuie să alegem fiecare dintre noi să facem. Situația în care ne aflăm ne îndeamnă să respectăm celebrul proverb: “Toți pentru unul, unul pentru toți”. Așa că, haideți să dăm dovadă de solidaritate și să ne implicăm fiecare dintre noi!
       Ce pot să spun este că ține de fiecare dintre noi cât de repede ne vom întoarce la activitățile noastre. Cu cât luăm mai repede atitudine, cu atât vom ieși mai repede din această pandemie. Statul în casă este un privilegiu deoarece acum, avem timpul de care ne plângeam că ducem lipsă înainte. Avem ocazia de a citi cât mai multe cărți, de a viziona o mulțime de filme și seriale, și mai mult de a petrece timp cu familiile noastre. Trebuie să conștientizăm că nu suntem blocați acasă, ci acasă suntem în siguranță.
      În aceste momente grele, întreaga populaţie se bazează pe implicarea, devotamentul și pe profesionalismul celor din prima linie. Vă îndemn să vă luaţi toate măsurile corespunzătoare pentru protejarea propriei stări de sănătate, pentru protejarea sănătăţii membrilor familiilor voastre și a întregii populaţii. Să nu fim nepăsători! Lumea trece printr-un moment foarte dificil, care necesită o grijă și o atenție maximă din partea noastră. Este important să respectăm indicațiile Organizației Mondiale a Sănătății și a autorităților guvernamentale despre cum putem gestiona această situație. Protejarea vieților trebuie să fie mai presus de orice alt interes. Acesta este momentul pentru oamenii din toate ţările, de orice origine şi rasă, să se unească pentru a salva cât mai multe vieți.
      Fiți respectuoși! Aveți compasiune! Fiți oameni! Împărtășiți înțelepciunea cu privire la modul de a construi rezistență, curaj și bucurie în mijlocul pandemiei coronavirusului! Nu vă pierdeți speranța gândindu-vă că lucrurile nu se vor mai rezolva vreodată, ci fiți optimiști! Vom fi cu toții mai bine atunci când lumea va trece peste această pandemie. Suntem cu toții în asta. Stați acasă, stați în siguranță și aveți grijă! Vin zile mai bune!   



Eseu înscris în competiția „Solidaritatea cetățenilor Uniunii Europene privind COVID-19”, organizată de Centrul Europe Direct Bistrița: http://www.europedirectbistrita.ro/concurs-eseuri/

#epascnpr

 #epascnpr