Wednesday, May 6, 2020

Eseu înscris în competiția „Solidaritatea cetățenilor Uniunii Europene privind COVID-19”, Ioana Florean

Solidaritatea cetățenilor Uniunii Europene privind Covid-19

Ioana Florean, ambasador-junior #epascnpr
clasa a XI-a, Colegiul Naţional Petru Rares Beclean

Pandemia de Covid-19 a afectat toate statele membre ale UE, însă unele dintre acestea sunt lovite mai puternic decât celelalte. Italia și Spania, două dintre focarele inițiale ale epidemiei, au fost grav afectate de criza provocată de Covid-19. Pandemia de Covid-19 pune la încercare sistemele de sănătate și personalul medical pe întreg teritoriul UE. Acest lucru nu a împiedicat însă statele membre să își ofere ajutorul unele altora și să pună în comun resursele de care dispun.
Toate statele UE participă, indiferent de dimensiunile lor. În timp ce Franța a donat măști și Germania a livrat echipamente medicale către Italia, Luxemburgul a preluat pacienți aflați la terapie intensivă în Franța, iar Republica Cehă a donat costume de protecție către Italia și Spania.

 De asemenea, țările pun în comun resurse pentru a-i aduce înapoi acasă pe europenii aflați în străinătate. De la începutul epidemiei, mii de cetățeni europeni au fost aduși înapoi. Un pasager din trei nu este din țara UE care organizează zborul. Sunt organizate în continuare multe zboruri, iar multe locuri sunt puse la dispoziția altor resortisanți ai UE.


Eseu înscris în competiția „Solidaritatea cetățenilor Uniunii Europene privind COVID-19”, organizată de Centrul Europe Direct Bistrița: http://www.europedirectbistrita.ro/concurs-eseuri/

Tuesday, May 5, 2020

Eseu înscris în competiția „Solidaritatea cetățenilor Uniunii Europene privind COVID-19”, Diana Forrai

Solidaritatea cetățenilor Uniunii Europene privind Covid-19

Forrai Diana, ambasador-junior #epascnpr
clasa a XI-a, Colegiul Naţional Petru Rareş Beclean

       Ce înseamnă să fii solidar? Să fii solidar înseamnă să răspunzi în egală măsură împreună cu mai multe persoane la un interes comun. Iar aceasta trebuie să alegem fiecare dintre noi să facem. Situația în care ne aflăm ne îndeamnă să respectăm celebrul proverb: “Toți pentru unul, unul pentru toți”. Așa că, haideți să dăm dovadă de solidaritate și să ne implicăm fiecare dintre noi!
       Ce pot să spun este că ține de fiecare dintre noi cât de repede ne vom întoarce la activitățile noastre. Cu cât luăm mai repede atitudine, cu atât vom ieși mai repede din această pandemie. Statul în casă este un privilegiu deoarece acum, avem timpul de care ne plângeam că ducem lipsă înainte. Avem ocazia de a citi cât mai multe cărți, de a viziona o mulțime de filme și seriale, și mai mult de a petrece timp cu familiile noastre. Trebuie să conștientizăm că nu suntem blocați acasă, ci acasă suntem în siguranță.
      În aceste momente grele, întreaga populaţie se bazează pe implicarea, devotamentul și pe profesionalismul celor din prima linie. Vă îndemn să vă luaţi toate măsurile corespunzătoare pentru protejarea propriei stări de sănătate, pentru protejarea sănătăţii membrilor familiilor voastre și a întregii populaţii. Să nu fim nepăsători! Lumea trece printr-un moment foarte dificil, care necesită o grijă și o atenție maximă din partea noastră. Este important să respectăm indicațiile Organizației Mondiale a Sănătății și a autorităților guvernamentale despre cum putem gestiona această situație. Protejarea vieților trebuie să fie mai presus de orice alt interes. Acesta este momentul pentru oamenii din toate ţările, de orice origine şi rasă, să se unească pentru a salva cât mai multe vieți.
      Fiți respectuoși! Aveți compasiune! Fiți oameni! Împărtășiți înțelepciunea cu privire la modul de a construi rezistență, curaj și bucurie în mijlocul pandemiei coronavirusului! Nu vă pierdeți speranța gândindu-vă că lucrurile nu se vor mai rezolva vreodată, ci fiți optimiști! Vom fi cu toții mai bine atunci când lumea va trece peste această pandemie. Suntem cu toții în asta. Stați acasă, stați în siguranță și aveți grijă! Vin zile mai bune!   



Eseu înscris în competiția „Solidaritatea cetățenilor Uniunii Europene privind COVID-19”, organizată de Centrul Europe Direct Bistrița: http://www.europedirectbistrita.ro/concurs-eseuri/

Monday, May 4, 2020

Eseu înscris în competiția „Solidaritatea cetățenilor Uniunii Europene privind COVID-19”, Alex Szasz

Solidaritatea cetățenilor Uniunii Europene privind Covid-19

Alexandru Szasz, ambasador-junior #epascnpr
clasa a X-a, Colegiul Naţional Petru Rareş Beclean

          De-a lungul anilor, omenirea a întâlnit multe situaţii dificile, în care s-a luptat cu diferite situaţii grele care le-au pus viaţa în pericol atât a lor, cât şi a celor dragi.
          Din fericire, datorită solidarităţii, a inţelepciunii şi a respectării ordinelor propuse de cei ce ne conduc, am reuşit să trecem cu bine peste aceste situaţii dificile. Omul, încă din epoca primitivă, a reuşit să se deosebească de restul animalelor, cu capacitatea de a gândi şi a-şi folosi creierul în situaţiile care-l puneau în pericol. Chiar şi astăzi, în această perioadă dificilă în care ne aflăm, dacă vom contribui, pas cu pas, vom trece peste cu usurinţă, şi ne vom recăpăta zilele normale, în care obişnuiam să ne practicăm viaţa noastră de zi cu zi.
          În unele ţări din U.E, virusul „Covid-19” s-a răspândit foarte uşor, iar Comisia Europeană a luat nişte măsuri de protecţie şi de precauţie foarte puternice, avertizând cetăţenii U.E că acest virus este foarte periculos, şi se poate transmite foarte uşor. Cele mai uşoare metode de a putea scăpa de acest virus sunt de a ne menţine, în fiecare moment, igiena personală, folosind simplele metode de a ne spăla pe mâini cu apă şi săpun, de a pune mâna la gură când strănutăm sau tuşim, şi de a păstra distanţa între persoane de cel puţin doi metri.
          Cu toate că sunt oameni care nu respectă legile impuse de autorităţile naţionale, vom reuşi să trecem împreună peste această perioadă dificilă, doar dacă contribuim toţi la salvarea noastră şi a celor dragi nouă.

          Eu am încredere în toată lumea, că va reuşi să respecte legile, şi se va proteja în fiecare moment. După ce va dispărea acest virus, eu sunt sigur că, cu toţii vom fi foarte fericiţi să ne îmbrăţişăm persoanele dragi nouă şi să ne recăpătăm activitatea noastră de dinaintea izbucnirii acestei pandemii.


Eseu înscris în competiția „Solidaritatea cetățenilor Uniunii Europene privind COVID-19”, organizată de Centrul Europe Direct Bistrița: http://www.europedirectbistrita.ro/concurs-eseuri/

Sunday, May 3, 2020

Eseu înscris în competiția „Solidaritatea cetățenilor Uniunii Europene privind COVID-19”, Cioban Vasile

    Despre solidaritate

Material realizat de Cioban Vasile, ambasador-junior #epascnpr
 elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional Petru Rareş, Beclean

          Epidemia provocată de noul coronavirus, izbucnită în China la finalul anului trecut este un subiect de interes pentru întreaga lume. La nivel global, UNICEF vine în întâmpinarea preocupării părinților și le furnizează acestora câteva informații legate de răspândirea virusului și de măsurile prin care copiii și adulții pot fi protejați. Noul coronavirus este un virus respirator care nu a fost depistat anterior la om.
Primul caz de virus a fost identificat în Wuhan, China. Organizația Națiunilor Unite, autoritățile de sănătate publică și partenerii încă lucrează, de la apariția acestuia, pentru a găsi un vaccin. Da, nu e de mirare că poate să ne apuce frica. Acest virus se răspândește foarte repede, după câte se pare, și crește mereu și numărul morților. Măsurile drastice luate de guvernul chinez, care a pus sub carantină 43 de milioane de oameni, sunt cu siguranță eficiente pentru a limita răspândirea virusului. Și dacă va reuși menținerea în arest la domiciliu a populației din provincia Hubei și din regiunile apropiate pentru mai multe săptămâni, epidemia ar putea ceda chiar mai repede decât se așteaptă unii. Pentru a fi siguri ca virusul nu se raspândește trebuie să avem întâi siguranța noastră.
 Ne putem proteja astfel: spalăndu-ne pe mâini cu săpun, înainte și după masă, după ce am folosit toaleta și după ce am folosit obiecte de uz comun pe care le poate atinge multă lume (clanța ușii, bara de susținere din autobuz); evitând contactul apropiat cu oricine prezintă simptome de răceală sau infecție respiratorie; solicitănd îngrijiri medicale dacă avem febră, tuse sau dificultăți în respirație.
Îi putem proteja pe alții luând următoarele măsuri de precauție: acoperind gura și nasul cu șervețel de unică folosință atunci când tușim sau strănutăm și după aceea să îl aruncăm. Dacă nu avem un șervețel la îndemână, putem să tușim sau să strănutăm în îndoitura cotului. Evităm contactul apropiat cu alte persoane când avem tuse și febră.        
Antibioticele nu funcționează împotriva virusurilor, numai a bacteriilor. Noul coronavirus este un virus și, prin urmare, antibioticele nu trebuie utilizate ca mijloc de prevenire sau tratament.
 Unul dintre lucrurile care a fost major afectat de acest virus, a fost industria turistică. Cele mai mari orașe turisitce ale lumii au fost închise, iar hotelurile și motelurile din întreaga lume au vrut să iși demonstreze solidaritatea față de oamenii care suferă. În lipsă de clienți acestea și-au oferit camerele ca spații de carantină sau găzduire pentru medici în această perioadă mai puțin plăcută pentru omenire.
 În aceste vremuri de criză, peste tot în Uniunea Europeană, țări, regiuni și orașe le dau o mână de ajutor vecinilor lor și celor care au nevoi și mai stringente. Se donează echipamente de protecție, cum ar fi măștile, se tratează pacienți din zona sau țara învecinată, se repatriază cetățeni blocați în străinătate. Poate ar fi frumos dacă noi tinerii din ziua de astazi, din întreaga lume, am forma o comunitate prin care să ajutăm cu mâncare bătrânii, care fie sunt singuri și nu au pe nimeni, fie au un oarecare handicap fizic,  fiind foarte greu pentru aceștia să se miște. Am putea să mergem din casă în casă, unde sunt acești oameni (cu echipament de protecție) și să le dăm o mână de ajutor mai ales pe timpul carantinei, când accesul afară este interzis.
O mare întrebare pe care o tot vedem online este referitoare la cine se infectează mai repede. Persoanele în vârsă sau persoanele tinere? Adevărul este că persoanele de toate vârstele pot fi infectate de noul coronavirus. Persoanele în vârstă și persoanele cu afecțiuni medicale preexistente (precum astmul, diabetul, bolile cardiace) par să fie mai vulnerabile la îmbolnăvirea severă cu virusul.
 În prezent, nu există dovezi că animalele de companie, cum ar fi câinii sau pisicile, pot fi infectate cu noul coronavirus. Cu toate acestea, este întotdeauna o idee bună să ne spalăm pe mâini cu apă și săpun după contactul cu animalele de companie. Acest lucru ne protejează împotriva diferitelor bacterii comune, cum ar fi E. coli și Salmonella, care pot trece de la animalele de companie la oameni.
UNICEF păstrează permanent contactul cu autorităţile chineze, inclusiv cu Ministerul Comerţului şi Comisia Naţională de Sănătate, precum şi cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi alte agenţii ONU în vederea monitorizării situaţiei şi a nevoilor pe parcursul epidemiei. Totodată, UNICEF colaborează cu OMS şi partenerii săi pentru a asigura un răspuns coordonat în China şi în alte ţări afectate, dar şi pentru a îmbunătăţi gradul de pregătire în ţările cu risc.
Totodată UE a reușit să se organizeze de la începutul epidemiei și până în prezent, peste 54 400 de cetățeni ai UE fiind aduși acasă cu peste 247 de avioane dedicate zborurilor de repatriere facilitate și cofinanțate prin mecanismul de protecție civilă al UE. Unul din trei pasageri repatriați era cetățean european dintr-o țară diferită de cea care a organizat zborul de repatriere. Multe alte zboruri intraeuropene, care nu sunt organizate prin intermediul mecanismului UE de protecție civilă, ci direct de către statele membre, aduc zilnic cetățeni europeni în țările lor.

 Așadar nu putem ști când această pandemie se va termina și cu siguranță va mai fi mult timp până când o să revenim la viețile noastre normale de demult. Tot ce putem face este să avem grijă de noi să nu luam virusul, și dacă îl avem să încercăm să nu îl răspândim și dacă putem să dăm și câte o mână de ajutor în stânga și în dreapta pentru că în final toți suntem egali, toți suntem oameni.

Eseu înscris în competiția „Solidaritatea cetățenilor Uniunii Europene privind COVID-19”, organizată de Centrul Europe Direct Bistrița: http://www.europedirectbistrita.ro/concurs-eseuri/

Saturday, May 2, 2020

Eseu înscris în competiția „Solidaritatea cetățenilor Uniunii Europene privind COVID-19”, Artur Zsigmond

SOLIDARITATE ÎN VREMEA PANDEMIEI

Material realizat de Zsigmond Arthur, ambasador-junior E.P.A.S.
elev în clasa a IX-a I, Colegiul Național „Petru Rareș” Beclean

              Covid-19 sau mai bine spus coronavirus. Ce este el cu adevărat? Aceasta este una dintre întrebările pe care toată populația și-a pus-o acum nu mult timp. La început, nimeni nu era sigur despre ce era vorba sau cum urma să ne schimbe rutina zilnică, obiceiurile și modul de a fi. Acum că suntem în mare parte informați despre această pandemie, totul este diferit în ochii noștri.
          Parcă nimic nu mai arată la fel, orașele sunt goale, străzile sunt pustii. Ne este greu să ne amintim ultima dată când ne-am întâlnit cu prietenii față în față. Ne este greu să ne amintim chiar și ultima ieșire din casă. Pentru unii, această transformare a fost foarte puternică. Poate că acei oameni încă mai cred că, de fapt, trăiesc într-un coșmar, un vis urât ce pare să nu se mai termine. Alții  au luat-o drept un mod de a deveni oameni mai buni, dedicându-și timpul liber, acum parcă nelimitat, pentru a învăța lucruri noi, pentru a evolua sau pentru a petrece mai mult timp cu familia.
          Deși știm când a început, nu putem ști când se va termina. Toată lumea este într-un fel agitată, poate chiar speriată. Totuși, trebuie să ne reamintim că noi suntem responsabili în totalitate pentru durata acestui virus. Covid-19 poate să fie foarte periculos, mai ales dacă noi, populația, nu suntem cu ochii în patru după acesta, dar poate să fie și inofensiv dacă învățăm să fim solidari.
          Autoritățile au făcut tot ce a stat în puterea lor pentru a împiedica dezvoltarea și răspândirea virusului. Au închis restaurante, magazine, au trimis oamenii acasă. Deși pare ceva foarte ciudat și nemaivăzut, ei au închis chiar și școlile. Au investit în măsuri și moduri de protecție împotriva Corona-Virus. Toate aceste sacrificii sunt însă inutile dacă noi nu reușim să ne adaptăm la situația actuală. Tot ce contează în momentul de față este să fim solidari.
          Poate unele persoane consideră că reacția lor la această pandemie nu are cum să afecteze ceva, că nu are rost să își schimbe atitudinea neluând în calcul șansele ca acțiunile acestora să aibă consecințe adevărate. Acesta este momentul în care greșim. Fiecare dintre noi poate schimba soarta întregii planete, doar printr-un singur gest necugetat. Noi trebuie să înțelegem că tot ce facem în momentul acesta nu ne afectează doar pe noi, individual, ci pe întreaga lume. Noi ne putem pune atât pe noi în pericol, cât și pe aproapele nostru și chiar și generațiile care încă nu s-au născut.
          Din aceste motive, ar trebui să stăm în casă, să evităm interacțiunea cu alte persoane și să ne protejăm când mergem să achiziționăm produse esențiale pentru a traiul de zi cu zi. Purtarea măștii de protecție și a mănușilor ar trebui să fie prioritățile noastre când mergem afară.
          Europa s-a mobilizat  rapid: Fiecare membru al său a înțeles ce are de făcut. Cât timp vom fi uniți și ne vom ajuta unii pe alții, vom învinge virusul. Dragi cetățeni, informația este cea mai importantă resursă în momentul de față. Pentru a avea acces direct la aceasta, accesați Centrul de Informare europeană Europe Direct Bistrița – vocea Comisiei Europene la nevoia de informare a cetățenilor județului Bistrița-Năsăud.

          În final, aș vrea să vă spun că, cu timpul, totul se va reîntoarce la normal, probabil exact cum s-a întâmplat și cu gripa, devenind un simplu virus, dar până în acel moment, aveți grijă de voi toți, nu este momentul sa devenim egoiști sau neînțelegători.

Eseu înscris în competiția „Solidaritatea cetățenilor Uniunii Europene privind COVID-19”, organizată de Centrul Europe Direct Bistrița: http://www.europedirectbistrita.ro/concurs-eseuri/

Friday, May 1, 2020

Eseu “Solidaritatea cetățenilor Uniunii Europene privind Covid-19” Noemi Cîmpean


Solidaritatea

Material realizat de eleva Cîmpean Noemi, 
ambasador-junior #epascnpr
  Colegiul Național ”Petru Rareș” Beclean

Solidaritatea reprezintă un mod unitar de acțiune și spirit de înțelegere. Ea înseamnă integrarea unei persoane într-un grup, referindu-se la legăturile dintr-o societate, care unesc oamenii împreună.  În societățile simple, se poate baza în principal pe rudenie și valori commune, iar în societățile mai complexe este ceva diferit.
          Solidaritatea constă în mai multe lucruri, dar mai ales în a-i ajuta pe alții în orice fel. Este important ca fiecare om să încerce să îi ajute pe ceilalți cum poate el mai bine, chiar dacă nu se află față în față cu ei. Acest ajutor poate fi oferit în diverse moduri, în funcție de situație.
          Mai ales în aceste vremuri dificile când întreaga planetă suferă de amenințarea bolii Covid 19, oamenii trebuie să fie cu toții uniți și solidari, deși sunt la distanță unul față de celălalt. Distanța și izolarea nu ar trebui să îi împiedice pe toți să își ofere sprijin emoțional, pentru a reuși să își păstreze calmul și să rămână optimiști indiferent de circumstanțele date. Dacă oamenii nu ar ține cont de solidaritate, cu toții s-ar stresa și s-ar panica, rămânând pe cont propriu.
          În concluzie, eu consider că este foarte bine pentru toată lumea să încerece să fie cât mai înțelegătoare și solidară, și astfel să îi ajute pe ceilalți să treacă peste dificultățile pe care le întâmpină pe parcursul pandemiei.
         
Eseu înscris în competiția „Solidaritatea cetățenilor Uniunii Europene privind COVID-19”, organizată de Centrul Europe Direct Bistrița: http://www.europedirectbistrita.ro/concurs-eseuri/

Thursday, April 30, 2020

Eseu înscris în competiția „Solidaritatea cetățenilor Uniunii Europene privind COVID-19”, Kerekes Roberta

Solidaritatea cetăţenilor Uniunii Europene privind Covid-19!


Kerecheş Roberta, ambasador-junior #epascnpr
clasa a XI-a I, Colegiul Naţional Petru Rareş Beclean

Pandemia de COVID-19 a afectat toate statele, însă unele dintre ele sunt lovite mai puternic decât altele.  Criza provocată de COVID -19 reprezintă o provocare globală care necesită soluții globale.
Josep Borrell, Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate a precizat: “Solidartitatea internațională nu înseamnă numai să rămânem fideli valorilor noastre, înseamnă și să ne asigurăm că vom câștiga împreună lupta împotriva virusului. Virusul nu va fi învins până când nu va fi învins pretutindeni. O pandemie poate fi soluționată numai la nivel mondial, printr-o acțiune unită, rapidă și decisivă.„
Confruntându-ne cu o situație de urgență nemaiîntâlnită se impune o lecție de solidaritate, care reprezintă una dintre valorile esențiale ale umanității. Este nevoie de o solidaritate internațională, deoarece cum afirma Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Lein; „ Virusul nu cunoaște graniție”.
Pentru a combate pandemia de coronavirus sunt necesare acțiuni comune la nivel mondial, dar este nevoie de implicarea tuturor: cetățeni, corporații, fundații, guverne și alte organizații.
Dând dovadă de solidaritate, în paralel cu gestionarea consecințelor crizei pe plan intern, statele membre UE și-au venit în ajutor unul celuilalt, oferind sprijin acolo unde era cel mai nevoie. Printre exemplele de eforturi depuse în spiritul solidarității europene se numără şi solidaritatea europeană în ceea ce privește tratarea pacienților. Pandemia de COVID-19 pune la încercare sistemele de sănătate și personalul medical pe întreg teritoriul UE. Acest lucru nu a împiedicat statele membre să își ofere ajutorul unele altora și să pună în comun resursele de care dispun. Germania, Polonia și România au trimis echipe de medici pentru a ajuta la tratarea pacienților din spitalele din nordul și sudul Italiei. Austria, Belgia, Germania și Luxemburgul și-au pus unitățile de terapie intensivă la dispoziția pacienților olandezi, francezi și italieni aflați în stare critică. Luxemburgul și Germania trimit ambulanțe aeriene, piloți și personal specializat pentru a ajuta Italia, Franța și Ţările de Jos în lupta lor pentru salvarea de vieți.
Solidaritatea europeană s-a manifestat şi în ceea ce privește punerea în comun de echipamente medicale. Pe lângă ajutorul deosebit de prețios care a fost direcționat către epicentrele crizei, țările UE s-au ajutat reciproc și în alte moduri. Austria, Danemarca, Cehia, Franța, Polonia au trimis Italiei fie măști medicale, fie ventilatoare pulmonare, costume de protecție, dezinfectant sau articole de îmbrăcăminte medicală specializată.
Solidaritatea europeana s-a observat şi în ceea ce privește aducerea acasă a cetățenilor UE. Statele member ale UE au acționat împreună pentu a le oferi cetățenilor UE din țări terțe sprijin consular și posibilitatea repatrierii. Până la jumătatea lunii aprilie 2020 mai mult de 650.000 europeni aflați în străinătate au beneficiat de efortul de repatriere coordonat cu sprijinul UE și aproape jumătate de milion de cetățeni au fost aduși acasă, eforturile continuând pentru ca și mai mulți europeni să beneficieze de aceasta și și să fie repatriați.
Eforturile nu sunt doar la nivelul statelor membre UE, ele există atât la nivel individual, de grup, companii, care au înțeles că implicarea socială este ceea ce contează cel mai mult acum și au decis să susțină eforturile de combatere a crizei declanșată de coronavirus.
Pandemia cu COVID-19 ne demonstrează că fiecare dintre noi poate juca un rol în oprirea răspândirii bolii. Dăm dovadă de solidaritate dacă respectăm cerințele, recomandările și obligațiile, dacă ținem cont de măsurile recomandate pentru combaterea răspândirii cu COVID-19. Există inițiative de voluntariat, inițiative private prin care taximetriștii își pun la dispoziție autoturismele pentru voluntari, care au decis să ajute persoanele nevoiașe cu achiziția de produse. Există companii care au decis să susțină eforturile de combatere a crizei declanșată de coronavirus.
Responsabilitatea și solidaritatea sunt singurele arme pe care le avem în combaterea pandemiei de COVID-19. Este nevoie de responsabilitate față de noi înșine, față de semenii noștri, fie prieteni, apropiați, rude, persoane vârstnice, persoane vulnerabile, personal medical, micii producători și micii întreprinzători care sunt greu încercați acum. În egală măsură este nevoie să fim solidari în aceste momente în care panica și îngrijorarea duc la decizii greșite. Panica uneori poate fi mai periculoasă decât epidemia în sine și poate genera mult haos. Dacă întâmpinăm ziua de mâine cu o nouă teamă devenim vulnerabili la ce ni se întâmplă în prezentul imediat. Dacă ne propunem un țel și ne străduim să facem un pas oricât de mic în direcția lui, veștile proaste sau stările neplăcute ne vor afecta mai puțin. Este important să nu abandonăm și să nu renunțăm la planurile și proiectele pe care le-am avut înaintea situației de criză.
De asemenea, este important să nu facem pentru noi ceea ce ne vine să facem, adică, să nu cumpărăm cantități foarte mari de alimente deoarece și alții au nevoie. Individualismul consumerist ne poate distruge pe toți, însă solidaritatea ne poate salva. A avea grijă de celălalt e cea mai profundă solidaritate. Ea face diferența dintre un grup coeziv și o adunătură de oameni.

Ca orice criză și asta va trece. Depinde doar de noi cum vom trece peste ea. Să fim uniți! Să fim solidari!

Eseu înscris în competiția „Solidaritatea cetățenilor Uniunii Europene privind COVID-19”, organizată de Centrul Europe Direct Bistrița: http://www.europedirectbistrita.ro/concurs-eseuri/

#epascnpr

 #epascnpr