SOLIDARITATE
ÎN VREMEA PANDEMIEI
Material realizat de Zsigmond
Arthur, ambasador-junior E.P.A.S.
elev în clasa a IX-a I,
Colegiul Național „Petru Rareș” Beclean
Covid-19 sau mai bine spus coronavirus. Ce este
el cu adevărat? Aceasta este una
dintre întrebările pe care toată populația și-a pus-o acum nu mult timp. La
început, nimeni nu era sigur despre ce era vorba sau cum urma să ne schimbe
rutina zilnică, obiceiurile și modul de a fi. Acum că suntem în mare parte
informați despre această pandemie, totul este diferit în ochii noștri.
Parcă
nimic nu mai arată la fel, orașele sunt goale, străzile sunt pustii. Ne este
greu să ne amintim ultima dată când ne-am întâlnit cu prietenii față în față.
Ne este greu să ne amintim chiar și ultima ieșire din casă. Pentru unii,
această transformare a fost foarte puternică. Poate că acei oameni încă mai
cred că, de fapt, trăiesc într-un coșmar, un vis urât ce pare să nu se mai
termine. Alții au luat-o drept un mod de
a deveni oameni mai buni, dedicându-și timpul liber, acum parcă nelimitat,
pentru a învăța lucruri noi, pentru a evolua sau pentru a petrece mai mult timp
cu familia.
Deși știm
când a început, nu putem ști când se va termina. Toată lumea este într-un fel
agitată, poate chiar speriată. Totuși, trebuie să ne reamintim că noi suntem
responsabili în totalitate pentru durata acestui virus. Covid-19 poate să fie
foarte periculos, mai ales dacă noi, populația, nu suntem cu ochii în patru
după acesta, dar poate să fie și inofensiv dacă învățăm să fim solidari.
Autoritățile
au făcut tot ce a stat în puterea lor pentru a împiedica dezvoltarea și
răspândirea virusului. Au închis restaurante, magazine, au trimis oamenii
acasă. Deși pare ceva foarte ciudat și nemaivăzut, ei au închis chiar și școlile.
Au investit în măsuri și moduri de protecție împotriva Corona-Virus. Toate
aceste sacrificii sunt însă inutile dacă noi nu reușim să ne adaptăm la situația
actuală. Tot ce contează în momentul de față este să fim solidari.
Poate
unele persoane consideră că reacția lor la această pandemie nu are cum să
afecteze ceva, că nu are rost să își schimbe atitudinea neluând în calcul
șansele ca acțiunile acestora să aibă consecințe adevărate. Acesta este
momentul în care greșim. Fiecare dintre noi poate schimba soarta întregii
planete, doar printr-un singur gest necugetat. Noi trebuie să înțelegem că tot
ce facem în momentul acesta nu ne afectează doar pe noi, individual, ci pe
întreaga lume. Noi ne putem pune atât pe noi în pericol, cât și pe aproapele
nostru și chiar și generațiile care încă nu s-au născut.
Din aceste
motive, ar trebui să stăm în casă, să evităm interacțiunea cu alte persoane și
să ne protejăm când mergem să achiziționăm produse esențiale pentru a traiul de
zi cu zi. Purtarea măștii de protecție și a mănușilor ar trebui să fie prioritățile
noastre când mergem afară.
Europa s-a
mobilizat rapid: Fiecare membru al său a
înțeles ce are de făcut. Cât timp vom fi uniți și ne vom ajuta unii pe alții,
vom învinge virusul. Dragi cetățeni, informația este cea mai importantă resursă
în momentul de față. Pentru a avea acces direct la aceasta, accesați Centrul de
Informare europeană Europe Direct Bistrița – vocea Comisiei Europene la nevoia
de informare a cetățenilor județului Bistrița-Năsăud.
În final,
aș vrea să vă spun că, cu timpul, totul se va reîntoarce la normal, probabil
exact cum s-a întâmplat și cu gripa, devenind un simplu virus, dar până în acel
moment, aveți grijă de voi toți, nu este momentul sa devenim egoiști sau
neînțelegători.
Eseu înscris în competiția „Solidaritatea cetățenilor Uniunii Europene privind COVID-19”, organizată de Centrul Europe Direct Bistrița: http://www.europedirectbistrita.ro/concurs-eseuri/
No comments:
Post a Comment