Monday, May 4, 2020

Eseu înscris în competiția „Solidaritatea cetățenilor Uniunii Europene privind COVID-19”, Alex Szasz

Solidaritatea cetățenilor Uniunii Europene privind Covid-19

Alexandru Szasz, ambasador-junior #epascnpr
clasa a X-a, Colegiul Naţional Petru Rareş Beclean

          De-a lungul anilor, omenirea a întâlnit multe situaţii dificile, în care s-a luptat cu diferite situaţii grele care le-au pus viaţa în pericol atât a lor, cât şi a celor dragi.
          Din fericire, datorită solidarităţii, a inţelepciunii şi a respectării ordinelor propuse de cei ce ne conduc, am reuşit să trecem cu bine peste aceste situaţii dificile. Omul, încă din epoca primitivă, a reuşit să se deosebească de restul animalelor, cu capacitatea de a gândi şi a-şi folosi creierul în situaţiile care-l puneau în pericol. Chiar şi astăzi, în această perioadă dificilă în care ne aflăm, dacă vom contribui, pas cu pas, vom trece peste cu usurinţă, şi ne vom recăpăta zilele normale, în care obişnuiam să ne practicăm viaţa noastră de zi cu zi.
          În unele ţări din U.E, virusul „Covid-19” s-a răspândit foarte uşor, iar Comisia Europeană a luat nişte măsuri de protecţie şi de precauţie foarte puternice, avertizând cetăţenii U.E că acest virus este foarte periculos, şi se poate transmite foarte uşor. Cele mai uşoare metode de a putea scăpa de acest virus sunt de a ne menţine, în fiecare moment, igiena personală, folosind simplele metode de a ne spăla pe mâini cu apă şi săpun, de a pune mâna la gură când strănutăm sau tuşim, şi de a păstra distanţa între persoane de cel puţin doi metri.
          Cu toate că sunt oameni care nu respectă legile impuse de autorităţile naţionale, vom reuşi să trecem împreună peste această perioadă dificilă, doar dacă contribuim toţi la salvarea noastră şi a celor dragi nouă.

          Eu am încredere în toată lumea, că va reuşi să respecte legile, şi se va proteja în fiecare moment. După ce va dispărea acest virus, eu sunt sigur că, cu toţii vom fi foarte fericiţi să ne îmbrăţişăm persoanele dragi nouă şi să ne recăpătăm activitatea noastră de dinaintea izbucnirii acestei pandemii.


Eseu înscris în competiția „Solidaritatea cetățenilor Uniunii Europene privind COVID-19”, organizată de Centrul Europe Direct Bistrița: http://www.europedirectbistrita.ro/concurs-eseuri/

No comments:

Post a Comment

CALENDARUL de administrare a evaluărilor naționale de la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a în anul școlar 2024—2025

CALENDARUL de administrare a evaluărilor naționale de la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a în anul școlar 2024—2025: 1. Evaluarea re...